Sprezzente, lu riccu di tuttu gusta. Dice lu pigru : « Quessa un’ é ghiusta ! » Risponde lu tecchiu : « A ch’un ha, ne stenti ! » In realtà, un c’é che birbenti.
Ognunu strappa d’unghie e di denti. A lu débuléllu, dice lu forte : « Fora di qui, vai a pienghie la sorte ! » Pienghie nun sanu i corpi cuntenti. In realtà, un c’é che birbenti.
Chiamate a l’aiutu I vostri parenti, In la risposta, mostranu annoiu. Dice l’amicu : « D’ognunu lu soiu ! » Tutti vi lascianu espostu a li venti. In realtà, un c’é che birbenti.
Si cun travagliu e sforzi custenti Fiurite voi e la vostra famiglia, Tutti, all’intornu, rodenu inviglia Préghenduvi sempre mille accidenti In realtà, un c’é che birbenti.
Dice l’eléttu a i so’ vutenti : “Statene allégri, o Camerchioni, Veneraghiu a l’altre élezzioni !” Fin’ a tantu arrutate li denti. In realtà, un c’é che birbenti.
Si, per maraviglia, fra cori cuntenti Un bon Cristianu déssi assistenza, Quelli succorsi, in ricunnuscenza, Diventanu dopu tutti arrughenti. In realtà, un c’é che birbenti.
Eo però, sinceru e di core, A Cirnu prégu pace e prugréssu, Mai di zerga, li pigli un accéssu Ma faccia a la Francia vede l’errore Ch’ella cummétte lasciendula more
Di tutti li Corsi, per fassi onore, Prégu unione di pienu accordu A quelli di quindi, pe’ lu ricordu Quelli di Francia uniti d’amore Senza chimére in vanu discorre.
A la lingua corsa, prégu furore In terra gradita da ogni natu. E questu, in célu più tardi cullatu, Ch’ellu la parli a u nostru Signore ? Ciò chi ghié dettu, a prégu di core.